Un Centru-spital pentru tratarea animalelor afectate de acțiunile omului în natură va fi construit în județul Covasna, la Zăbala, ca parte a programului „Conservation Transylvania” al cărui scop este protejarea și reabilitarea faunei sălbatice.
La Wildlife Rescue Center ar urma să fie tratate animalele orfane, bolnave sau rănite în capcanele puse de om în natură, iar ulterior vor fi reintegrate în habitatul lor natural.
În prezent, inițiatorii sunt în căutarea unor investitori care să finanțeze construirea acestui Centru unic în regiune.
„Noi avem un program mai complex cu 4 elemente, dintre care unul este înființarea unui Centru de reabilitare a animalelor sălbatice, dar cu care suntem cel mai în urmă, să zic așa (…) Nu știm când va fi gata pentru că depindem de sursele de finanțare. Pentru acest proiect avem nevoie de cei mai mulți bani dintr-o tranșă (…) Întâi trebuie să construim spitalul unde vor fi tratate mai multe specii de animale, iar acum lucrăm să obținem finanțare, căutăm parteneri și investitori care doresc să ni se alăture în acest proiect”, ne-a declarat Albert Zoltán, responsabilul de marketing al Domeniilor Zăbala.
„Trebuie să îndreptăm ceea ce am făcut greșit”
Potrivit acestuia, în ultimii ani animalele sălbatice sunt tot mai afectate de acțiunile omului în natură, astfel că este nevoie de o restabilire a echilibrului.
„Ne întâlnim regulat cu animale rănite, din păcate. Noi spunem că nu e un proces natural și de aceea, ceea ce am făcut greșit trebuie să și îndreptăm. Va lucra la acest Centru un medic veterinar care va face și investigații, eventual operații dacă este nevoie, și care va urmări evoluția animalelor. Nu mai avem așa ceva în județ, și nici în România nu știu să existe așa ceva. Vor putea fi tratate animale de talie mai mare, cum ar fi, de exemplu, cerbi, urși sau mistreți. Trebuie ocrotite pentru că sunt cele mai frumoase animale care se găsesc la noi”, ne-a explicat Albert Zoltán.
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Transylvanian Wildlife Project, o organizație non-guvernamentală care are ca activitate principală conservarea animalelor sălbatice din Carpații Orientali, și a cărei echipă este formată din biologi, conservatori, medici veterinari, fotografi și ghizi.
Pădure virgină de peste 300 de ani, observator de urși și o zonă mlăștinoasă care găzduiește mai multe specii de păsări
Tot în cadrul programului „Conservation Transylvania”, lângă castelul Mikes din Zăbala există un teren de 500 de hectare protejat de activitatea umană, unde pot fi organizate drumeții pentru explorarea florei și faunei, dar și o „zonă lacustră” de 5 hectare, care în trecut a fost desecată de familia Mikes în scopuri agricole, și transformată recent în „casă” pentru mai multe specii rare de păsări.
„Avem o arie de conservare a habitatului pe domeniul Zăbala, lângă hotel sunt 500 de hectare, avem o pădure virgină la Bixad, o arie neexploatată de 300 de ani, și încă un proiect – Wetland, o zonă mlăștinoasă care se regenerează acum, am inundat-o în urmă cu un an și ceva. Am avut acolo foarte multe păsări interesante, inclusiv un Ibis. Nu aș putea să spun exact câte specii sunt, dar sunt foarte multe și foarte speciale, zona s-a populat foarte repede cu păsări. Deocamdată nu avem alt amenajament acolo, la asta lucrăm, trebuie îngrădită zona pentru că se pășunează acolo și asta deranjează păsările sălbatice, mai sunt câini, trec oi pe acolo. Încetul cu încetul se dezvoltă zona, trebuie să mai plantăm și niște copaci ca să fie mai multă vegetație”, ne-a mai spus Albert Zoltán.
Pe domeniul Zăbala turiștii pot vizita observatorul de urși, pot face drumeții pentru a explora fauna sălbatică, și inclusiv „escapade ecvestre” ghidate.
Ioana Ardeleanu, 7 ianuarie 2021